Cupa „Moș Crăciun”

Spre final de an, când iarna începe să se instaleze și cei mai mulți dintre noi se gândesc deja la sărbători, sezonul concursurilor de alergare și de triatlon este încheiat, iar pentru copiii amatori de astfel de competiții urmează o pauză destul de lungă. Există însă și sporturi care organizează competiții în această perioadă, inclusiv pentru copii care beneficiază mai puțin de căldura unui cămin. Iar nouă ne-a atras atenția Cupa Moș Crăciun” la Rugby.

Evenimentul, care a avut loc pe 19 decembrie, a adunat 18 echipe din București și din țară, formate din copii cu vârste între 5 și 14 ani. A participat chiar și o echipă de fete, care a jucat cu curaj împotriva echipelor de baieți. În total – peste 300 de copii.

Concursul a fost organizat de Rugby Club Antonio Jr.  și se află la a III-a ediție. Deși încă este un club tânăr, Rugby Club Antonio Jr. nu numai că a reușit să câștige o serie de trofee cu echipele de juniori, dar se și implică activ pentru sprijinirea copiilor din medii mai puțin favorizate. Acești copii, care sunt selectați în echipele clubului, au șansa practicării sportului într-un cadru organizat și, cel mai important, învață să se sprijine reciproc și în afara terenului, creând o adevărată familie.

Acestea sunt cele două motive pentru care am ales ca ultima acțiune 140 de bătăi pe minut  a anului să fie Cupa “Moș Crăciun”.

Deși pe teren au avut loc dispute aprige, micuții participanți au rămas cu zâmbetul pe buze pe tot parcursul zilei. La final ei au fost premiați și încurajați de reprezentanți ai echipei naționale și ai federației de rugby,  iar fiecare participant a plecat acasă cu un binemeritat cadou de la Moș Crăciun.