Campionatul Național de Duatlon – 29 martie 2015

Sau altfel spus, a doua cursă a anului din calendarul evenimentelor 140 de bătăi pe minut. Duatlonul este o cursă cu două probe de alergare despărțite de o probă de bicicletă și majoritatea participanților sunt pasionați ai triatlonului, care preferă această variantă de concurs pentru p erioadele în care nu se poate ține proba de înot. Iar ceea ce e special la acest Campionat Național este că se ține în centrul Bucureștiului și că, chiar dacă aduce la start elitele acestui sport, li se adresează totodată tuturor celor care știu să pedaleze și/sau le place să alerge și care preferă să-și petreacă timpul liber într-un mod activ. 

 

_MG_8365

 

Prin programul 140 de bătăi pe minut urmărim să transmitem acest mesaj: este vital pentru fiecare dintre noi ca, în timpul liber, să facem și sport. Pentru adult acesta este un mod natural și firesc de relaxare și de menținere în formă, iar pentru copii, practicarea unui sport în completarea programului școlar trebuie să facă parte din procesul de formare. Și nu doar pentru o armonioasă dezvoltare fizică ci și pentru a avea experiența autodepășirii, a ieșirii din zona de confort, ori pentru cultivarea spiritului competitiv în variante fair-play. Altfel spus, opunem variantei populare de “practicare a sportului” de pe canapea, în fata televizorului, participarea directă și experiența pulsului mărit. Sportul și competițiile sportive nu trebuie să fie doar pentru cei care fac performanță, ci și (poate chiar mai mult) pentru fiecare dintre noi. Iar felul în care a fost organizat Campionatul Național de Duatlon a transmis exact acest mesaj.

 

_MG_8329

 

Dincolo de cursa elitelor, a existat o cursă a copiilor între 9 și 12 ani, iar clasamentul s-a făcut atât în varianta “open” dedicată celor mai buni atleți, cât și pe grupe de vârstă (juniori, cadeți și din 5 in 5 ani până la 60+). Mai mult decât atât, pentru a-i stimula și pe cei care practică de plăcere doar una din cele două probe (alergare și ciclism), a existat și o probă de ștafetă.

 

_MG_8660

 

Organizarea unei astfel de curse în buricul Bucureștilor nu este o treabă ușoară, și suntem mândri că, alături de BCR, partenerul nostru în 2015 pentru programul 140 de bătăi pe minut, am putut să sprijinim și anul acesta Federația Română de Triatlon pentru organizarea evenimentului și creșterea acestui fenomen – triatlonul ca sport de masă.  

 

_MG_8375

 

Misiunea organizatorilor a fost îngreunată, de data aceasta, și de vremea neprietenoasă – trei zile consecutive cu ploaie și temperaturi de 9-10 C. Cu atât mai mare ne-a fost bucuria când am văzut că, și în aceste condiții, peste 400 de concurenți (copii, amatori de toate vârstele și câțiva sportivi de performanță) au venit duminică dimineață la Biblioteca Națională pentru startul Campionatului Național de Duatlon. Pentru câteva ore, centrul Bucureștiului s-a transformat într-un mare spațiu de joacă și întrecere.

 

Adventuremania 2015

 

Ne-am întors încântați de la acest eveniment și așteptăm cu nerăbdare să înceapă cele două circuite de triatlon “140 de bătăi pe minut” ale sezonului (Campionatul Național Cros Triatlon și Campionatul național de triatlon pe șosea). Suntem convinși că, numărul din ce în ce mai mare al participanților amatori la aceste evenimente, va fi piesa de domino care le va aduce în poziție de echilibru și pe cele învecinate: traficul urban, atitudinea civică, responsabilitatea profesională și socială, etc. Iar cu cât vor fi mai mulți părintii care își vor trimite copiii să practice astfel de sporturi, cu atât vom avea mai puține probleme în școli și, de ce nu, rezultate mai bune la examene.